Cătălin Ștefănescu, noul antrenor secund al echipei de seniori CSM Ploiesti

logoConform csmploiesti.ro, Catalin Stefanescu(27 ani) este noul antrenor secund al echipei masculine CSM PLOIESTI. Colaborator cu Eugen Ilie la nationala Under 18 a Romaniei, tanarul antrenor, originar din Galati, va ocupa si postul de antrenor principal la Under 18 CSM Ploiesti.

catalin stefanescu - csmProfesor de educatie fizica si doctorand al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, Cătălin Ștefănescu(foto, antrenorul din stanga ) a început să antreneze în 2012, la grupele de copii și juniori ale clubului Phoenix Galați, iar în sezonul 2014-2015 a ocupat rolul de „secund” la echipa de senioare, din Liga Națională. După ce a participat, în ultimii ani, la mai multe stagii de perfecționare în Grecia și Serbia, Ștefănescu a ajuns, la începutul acestui sezon, în curtea celor de la CS Cuza Sport Brăila, unde a lucrat atât la nivel juvenil, cât și la Liga I, ca antrenor secund. In 2014 a fost nominalizat printre cei 12 antrenori selectionaţi din Romania pentru a susţine antrenamentele campusului PerformBaschet, desfăşurat la Braşov şi coordonat de doi antrenori americani, la care au participat cei mai de perspectiva sportivi din ţară născuţi în anii 2001 şi 2002.

Noul colaborator al lui Eugen Ilie a sosit la Ploiești în urmă cu o lună, fiind prezent la majoritatea antrenamentelor din Sala „Olimpia”, dar nu a putut fi anunțat oficial până în acest moment, din cauză că nu-și încheiase socotelile cu clubul brăilean.

Astfel, Cătălin Ștefănescu il inlocuieste pe Constantin Mircea, care desi prezentat oficial ca antrenor secund la „titularizarea” lui Eugen Ilie, nu a fost niciodata pe banca de rezerva a echipei de seniori. In primele etape, postul de secund al antrenorului iesean i-a revenit lui Dacian Vanc, coordonatorul sectiei de baschet din cadrul clubului municipal.

În paralel cu activitatea depusă la „seniori”, Cătălin Ștefănescu va fi și antrenor principal la echipa Under 18, unde va evolua și Tudor Gîrbea, unul dintre componenții de bază ai primei formații. Primul meci al Under 18 CSM Ploiești sub indrumarea lui Cătălin Ștefănescu va fi  luni, de la ora 10:00, în Sala Sporturilor Olimpia, împotriva celor de la CSS Viitorul Cluj, in cadrul etapei a VIa a Grupei de Recalificare IV.

Astfel, structura staffului tehnic CSM PLOIESTI in acest moment este :

Echipa de seniori: Eugen Ilie– antrenor principal, Cătălin Ștefănescu – antrenor secund, Robert Munteanu – preparator fizic
Under 18 Masculin : Cătălin Ștefănescu – antrenor principal
Under 16 Masculin : Constantin Mircea – antrenor principal
Under 13 Masculin : Cornel Alecu – antrenor principal

Echipa de senioare : Loredana Munteanu – antrenor principal, Corina Savu – antrenor secund
Under 18 Feminin : Corina Savu – antrenor principal
Under 16 Feminin : Loredana Munteanu – antrenor principal

Bun venit la Ploiesti si bafta maxima !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s