Adrian Movileanu : „Ne bucurăm extrem de mult că am reuşit să ducem oraşul acolo unde îi este locul în baschetul românesc, în Liga Naţională”

CSM Ploieşti a promovat în Liga Nationala logola baschet masculin după ce a câştigat toate partidele din turneul final organizat în Sala Olimpia.

Dupa finalul Turneului de Promovare al Ligii 1, Adrian Movileanu (1.96 – SF, 22 ani), shooterul ploiestean al C.S.M. Ploiesti s-a declarat foarte multumit de performanta echipei municipale masculine si increzator in viitorul acestui team format cu doar noua luni in urma :

movileanu„Ne-am ţinut de promisiune, pentru că am spus de la început că pentru asta rămânem la Ploieşti, şi ne bucurăm extrem de mult că am reuşit să ducem oraşul acolo unde îi este locul în baschetul românesc, în Liga Naţională. 

A fost foarte greu, ţinând cont că nu am mai jucat până acum în acest ritm, trei meciuri în trei zile cu trei adversari buni, de valori sensibil egale, dar am reuşit pe finalul sezonului să ne închegăm relaţiile de joc şi să atingem cea mai bună formă la acest turneu final”.

La randul sau, Angel Santana (1.96 – SF, 39 ani , C.S.M. Ploiesti) a declarat dupa meciul castigat cu BCM Olimpic Baia Mare (85 – 79) :

„Nu se putea ca Ploieştiul să nu fie în prima ligă. A fost greu, ştiam că Baia Mare este o echipă bună, dar pe final am făcut diferenţa. O să vedem dacă voi continua şi din vară, pentru că eu sunt şi cu un loc de muncă… vedem dacă mă vor şi Cătălin şi Dacian… să mai intru şi eu în formă puţin, pentru că trebuie neapărat. Ar fi frumos să joc din nou la Ploieşti în Liga Naţională”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s