Basti Ionescu o părăsește definitiv pe CSM Ploiești pentru un alt imprumut la Dinamo București

logoEchipa masculină de baschet C.S.M. Ploieşti nu va mai conta, în sezonul 2016-2017 al Ligii Naţionale, pe serviciile tânărului conducător de joc Sebastian Ionescu (19 ani).

Fundaşul craiovean a evoluat sub formă de împrumut, de la C.S.M. Oradea, în a doua jumătate a stagiunii precedente, în Liga I, şi şi-a adus o contribuţie consistentă la promovarea formaţiei pregătite de Eugen Ilie în primul eşalon.

În ultima lună, cele două cluburi au purtat negocieri pentru prelungirea împrumutului cu încă un sezon, dar clubul orădean a ţinut cu tot dinadinsul ca jucătorul să semneze un nou contract, pe 3 ani, din momentul încetării colaborării iniţiale, în vara anului viitor.

Oficialii lui C.S.M. Ploieşti nu au fost de acord cu această clauză, astfel încât jucătorul va evolua, în noua ediţie, tot sub formă de împrumut, dar la Dinamo Bucureşti, nimeni alta decât adversara din prima etapă a prahovenilor, în Sala Sporturilor Olimpia.

Considerat drept unul dintre cei mai talentaţi tineri fundaşi din România, Sebastian Ionescu îşi va continua cariera în Liga Naţională, însă nu la C.S.M. Ploieşti, formaţie care, în această vară, i-a transferat, pe poziţia 1, pe sârbul Jovan Novak şi internaţionalul român Baris Aktas.

Urmare a acestor mutări, dar şi a răspunsului negativ dat de managerii ploieşteni la propunerea omologilor de la C.S.M. Oradea, club care deţine drepturile federative ale jucătorului, Sebastian Ionescu a aşteptat până la începutul lunii august pentru a-şi afla viitorul.

In aceasta vara, Ionescu a participat alaturi de nationala Romaniei (locul 10 din 21 echipe) la FIBA U20 Men’s European Championship Division B de la Halkida, unde a avut medii de 4.7 puncte, 1.4 recuperari, 1.1 pasa decisiva in 19 minute pe meci, jucand 7 meciuri.

Baschetalistul craiovean a fost cedat, sub formă de împrumut, la Dinamo Bucureşti – grupare ce a prins play-off-ul, în ediţia precedentă.

„Sunt mândru că am reprezentat România într-o întrecere de acest gen. Din punctul meu de vedere, tot timpul este loc pentru mai bine şi mi-aş fi dorit să terminăm între primele 8 echipe. Am respectat tactica impusă de antrenori şi mă bucur că am fost un pion important al echipei, în special în meciul disputat împotriva reprezentativei Bulgariei. Mi-a făcut o deosebită plăcere să joc alături de vârfurile acestei generaţii.

CSM Ploiesti s a despartit oficial de Sebastian Ionescu

Legat de viitorul meu, evoluţia avută în ultimul sezon mi-a dat şansa de a fi ofertat de mai multe echipe din Liga Naţională. În ediţia precedentă, a fost o plăcere să joc pentru C.S.M. Ploieşti, dar în sezonul care urmează voi evolua, tot sub formă de împrumut, pentru Dinamo Bucureşti. Din acest punct de vedere, situaţia economică a echipei ploieştene nu o să mă privească în sezonul următor.

Pe viitor, mi-aş dori să joc pentru echipa din oraşul meu natal, SCM U Craiova”, a declarat Sebastian Ionescu.

Mai puteti citi si:
Amedeo Casale, noul jucator al echipei Timba Timisoara (24.08)
Fost campion cu CSU Asesoft, DARIUS HARGROVE se întoarce la Ploieşti !! (15.08)
Basti Ionescu o părăsește definitiv pe CSM Ploiești pentru un alt imprumut la Dinamo București (10.08)
Andrei Căpuşan şi Angel Santana nu mai continua alaturi de C.S.M. Ploiesti (08.07)
Mikita Meshcharakou, noul jucator al CSM Ploiesti (02.07)
Kyle Hunt, noul pivot al CSM Ploiesti (30.06)
Jovan Novak, component al nationalei de tineret a Serbiei va juca pentru CSM Ploiesti ! (29.06)
Barîş Aktaş semneaza pentru CSM Ploiesti ! (24.06)
C.S.M. Ploiesti transfera un component al nationalei Republicii Dominicane ! (24.06)
George Toth, noul jucator al CSM Ploiesti(23.06)
Cătălin Burlacu alege sa isi continue cariera de jucator alaturi de CSM Ploiesti ! (21.06)
Sursa: ziarulprahova.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s