„Ce sa le spun eu tinerilor baschetbaliști care au crezut în Cătălin Burlacu ca fiind prietenul lor, tatăl lor, mentorul lor? Ce să le spun, că nu am avut viziune, că depindem de politic, că sunt alte interese?”

logo

Situatia foarte delicata de la nivelul clubului municipal C.S.M. PLOIESTI l-a facut pe CATALIN BURLACU, presedintele – jucator al sectiei de baschet, sa declare plin de amaraciune si din lipsa de solutii concrete, ca s-ar putea retrage de la aceasta grupare unde si-a pus numele „in joc” pentru a creea din nou performanta baschetbalistica in orasul lui Nenea Iancu :

“Citesc, oripilat, cum se pune problema, cum se încearcă deturnarea adevărului! Este incredibil cum pot unii să-și omoare copiii! Ambii tăi copii, cei mai frumoși, sunt sacrificați pentru scopuri crezute nobile. I-ai crescut, i-ai educat, te pregăteai să-i arunci în valurile vieții și, dintr-o dată, îți vine ideea să-i ucizi! Ce oameni sunt ăștia! Până unde se poate ajunge cu fariseismul și dezonoarea? Eu, Cătălin Burlacu, nu o să mai permit ca de numele și imaginea mea să mai profite cineva, vreodată! Ajunge cât am dansat fără muzică, ajunge cu acest vals fals !

Citesc că primarul Dobre ar fi avut o întâlnire cu doamna Lecușanu… Măi oameni buni, chiar credeți că putem fi duși cu zăhărelul la infinit? Stimata doamnă, rămasă șefă în aceste zile când toată conducerea sportului, a handbalului, se află la Rio de Janeiro, la Olimpiadă, nu are prerogativele avizării unui răspuns concret din punct de vedere juridic. Poate, chiar că nici nu se pricepe! Păi, ce facem acum? O luăm de bună, ca pe-o gogoașă cu gem? Iar avizele acelea, Dumnezeule, sunt perfect valabile dar numai la CSM Ploiești? În toată țara se dau bani sportivilor, antrenorilor, numai aici sunt blocaje și derapaje de la cadrul legislativ? Descoperim noi chichițele din actele normative! O să vedeți că, după doritul deces al secțiilor <<problemă>>, va urma promovarea alteia, iubită și susținută, că doar d-aia se pricep toți la acel sport !

 

“Explicați-mi și mie, măi oamenilor, cum să mă mai uit acum în ochii tinerilor baschetbaliști pe care i-am rugat să vină la echipa CSM-ului? Care au crezut în Cătălin Burlacu ca fiind prietenul lor, tatăl lor, mentorul lor? Ce să le spun, că nu am avut viziune, că depindem de politic, că sunt alte interese? Eu trebuia, mâine, să plec în cantonament la Cheile Grădiștei. Mă sună în disperare prietenii de acolo să mă roage să le dau o veste, că au grupuri de turiști care doresc sejururi acolo! Acum, da, pot să le comunic că s-a dus totul de râpă, că la Ploiești se vrea performanță cu bani din cerșeală, nu de la comunitate așa cum este peste tot, fiind vorba despre un club municipal!

Cum să formulez o cerere de sponsorizare, îmi spuneți dumneavoastră domnilor din conducere? “Eu, Cătălin Burlacu, vă rog să… ce? Să-mi dați bani pentru ce? Cât timp? Ce sumă? În contrapartidă cu ce? Până unde să coborâm moralitatea? Cum și de ce să ajung până aici? Pentru 30 de zile de amăgire? Pentru a începe și a nu mai putea continua? Am prieteni, cunoscuți, oameni cu posibilități care m-ar ajuta dar ce finalitate are un astfel de demers? Este clar, nu o să mă compromit și nici prietenii nu-i voi expune! Dacă va mai fi, vreodată, vreun nebun ca Ghiță care să țină fenomenul din pasiune, vă rog să mă treziți și pe mine! Am ajuns și eu, și noi toți cei care vrem să facem ceva pentru sport, să fim conectați la aparate! Să trăim cum vor unii și alții, dacă vor, cât vor! Sunt și disperat și pesimist și trist! Un amalgam din care, orice s-ar întâmpla, numai bun de a mai continua nu ești!

Am fost făcut cetățean de onoare al Ploieștiului! Onoare… înțeleg că trebuie să ofer și eu ceva acestui oraș, nu doar să primesc călătorii gratis pe autobuze și loc de veci! Da, am vrut să ofer onoarea mea, a familiei mele, pentru ca Ploieștiul să fie încă odată în vârful domeniului în care m-am pregătit și specializat de aproape 30 de ani! Să ne mândrim că suntem de aici, din Republică, că performăm! Nu m-ați lăsat să vă arăt cum se poate face asta! Nu vreți să fiți campioni! Îmi vine să plâng de ciudă iar vouă nu vă pasă! Voi râdeți că v-ați făcut damblaua…” a declarat Catalin Burlacu pentru republikanews.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s