Fabuloasa viata lui Dado Arnautovic – partea I

Azi, 2 decembrie, Vladimir Dado Arnautovic ar fi sarbatorit 45 ani. :(:(:( Si cu siguranţă, ar fi fost asaltat pentru urari, la telefon sau personal, de frații din Ploiesti, oras care pentru el a fost ca a doua casa si unde si-a revarsat energia, sufletul si tot ce avea mai bun pana la epuizare. Si din păcate, nu numai ploiestenii l-au admirat ca om, ca baschetbalist, ca antrenor, l-a dorit si Dumnezeu alaturi de el pentru a il pune mult prea devreme, intr-o echipa a îngerilor de acolo de sus alaturi de bunul sau prieten, Toni Alexe. Pe 30 mai 2015, Dado Arnautovic, antrenorul campioanei CSU Asesoft Ploieşti, a decedat în jurul orei 6:00, pe patul de spital al unei clinici din Belgrad. Diagnosticat cu cancer la ficat, în luna februarie a acestui an, Arnautovic a pierdut, lupta cu viaţa, la capătul unei îndelungate suferinţe.

Vladimir „Dado” Arnautović s-a născut pe data de 2 decembrie 1971 la Banja Luka, Iugloslavia. Viata „sarbului” nu a fost deloc usoara, dar in acelasi timp poveste de viata fascinanta, despre care se poate scrie oricand o carte de aventuri.

Copilaria lui Dado a fost frumoasa cu nazdravanii si bucurii ale vietii. In liceu, ca orice copil sarb a jucat baschet, sport care mai tarziu ii va marca viata pentru totdeuna.

Anii treceau si la varsta majoratului, la 18 ani, Arnautović trebuia sa isi faca stagiul obligatoriu in armata sarba. Atunci, Vladimir, un tip destept si descurcaret, a reusit sa ii pacaleasca si sa nu fie inrolat, motivand ca joaca baschet şi că este student.

Începând din 1990, Iugoslavia se afla la limita destrămării. În 1991 slovenii și croatii, dupa aceea si celelalte natiuni din cadrul Iugloslaviei, își proclamă independența, dar separarea nu a fost deloc pasnica. A urmat un razboi crunt si nemilos intre 1991 si 2001.

Chemat la razboi, nu a mai putut fenta inrolarea si, pentru tanarul Dado a urmat o perioada crunta si plina de primejdii. Intr-un interviu realizat de Prosport, Arnautovic povestea despre participarea sa in razboi. Povestile nu erau deloc dintr-o carte de aventuri, ci traite „pe viu”.

Cum aţi ajuns pe front? Ştiu că la izbucnirea conflictului trebuia să lucraţi de acasă, la transmisiuni. O săptămână mai târziu eraţi chemat în misiune…
Eu nu am făcut armata la 18 ani, am amânat stagiul sub pretextul că joc baschet şi că sunt student. Când a început războiul, nu am avut ce să fac. Am început normal lunile de pregătire, am învăţat pentru testul de recrutare şi într-adevăr, urma să lucrez la transmisiuni acasă, la Banja Luka. Îmi rugasem cel mai bun prieten să facă la fel, să pună mâna pe carte, să nu se trezească pe front. Nu m-a ascultat, a ajuns într-o unitate de război. Trei zile a rezistat. A plâns, s-a dat cu capul de pereţi, că el nu poate, că el o să moară. Până la urmă, aparţinând unei familii importante, s-a întors acasă. Nu înainte să mă recomande pe mine ca înlocuitor al lui. Am aflat asta după o săptămână, când am primit o scrisoare în care mi se spunea să îmi iau toate cele necesare, pentru că plec într-o misiune. Nu mi-a venit să cred, pe respectivul prieten îl ştiam de când eram copil, am împărţit o pâine împreună, ne-am spus cele mai ascunse secrete. Iar el m-a aruncat în ghearele morţii fără măcar să clipească, s-a gândit strict la binele lui şi nicio secundă la mine. Am crezut atunci că nu o să mai joc niciodată baschet.

În ce fel te schimbă o astfel de experienţă? Au existat momente în care să credeţi că războiul va reprezenta începutul sfârşitului pentru dumneavoastră?
22 de prieteni buni şi-au pierdut viaţa pe front. La moartea multora dintre ei am fost martor. Războiul îţi schimbă viaţa total. În fiecare zi mă gândeam că o să mor. Comandantul unităţii mi-a dat în grijă alţi 12 oameni. Noi mergeam în recunoaştere. Ni se spunea că tancurile în faţa cărora mergem costă trei milioane de dolari, iar vieţile noastre nu fac nici cât o ceapă degerată. Eu eram şi mare, mi-era frică de eventualele atacuri. Nu de alta, dar chiar şi dacă nu voia, tot mă nimerea cineva. A fost groaznic, groaznic, groaznic! Explodau bombe la un pas de noi. Nici după ani buni eu nu am putut să îmi şterg din memorie anumite imagini de pe front. Am acceptat faptul că mă vor urmări pentru totdeauna.

Mulţi dintre soldaţi, pentru a depăşi anumite momente din timpul războiului, au apelat la alcool?
Da. Obişnuiau să bea. Pe mine nu m-a atras în totalitate activitatea asta, dar aş fi ipocrit să nu recunosc faptul că nu au existat nopţi în care nu am băut cot la cot cu ei. Am început să fumez în perioada aia. Dormeam câte trei ore pe noapte, nu puteam să închidem un ochi în unele zile. Din cauza a ceea ce se întâmplase, gândurilor cărora nu puteai să le pui pauză, fricii că poate nu te mai trezeşti. Uite, ca să înţelegi pe deplin cât de mult se bea, într-una dintre zile am găsit în beciul unei case 800 de litri de ţuică. În trei săptămâni am terminat-o. Nu am raportat-o nicăieri, am băut-o noi pe toată, 13 oameni câţi eram în respectiva unitate. Au fost 21 de zile în care adormeam toţi cu zâmbetul pe buze şi liniştiţi.

Cum aţi reuşit să părăsiţi unitatea militară?
După doi ani, am primit o notificare în care era specificat faptul că tocmai se redeschiseseră facultăţile. Eu, fiind student cu note bune, m-am dus la comandant şi l-am întrebat dacă pot aduce o adeverinţă de studii. Mi-a spus să plec, să-l las cu prostiile. Până şi eu renunţasem la gândul că o să revin acasă, la baschet, la tot ce înseamnă viaţă normală. Peste două zile urma să primesc un răspuns la cererea de a deveni soldat profesionist. Am zis că, dacă tot mă pândeşte moartea în orice clipă, măcar să iau nişte bani mulţi pe treaba asta. În aceeaşi seară, am zis să încerc din nou la comandant, să mă rog şi mai tare de el, poate mă lasă să plec acasă. L-am găsit mort de beat. Mi-a semnat hârtia şi într-o secundă eram îmbrăcat şi gata de drum. Nu voiam să risc. Dacă avea vreun moment de luciditate, îmi rupea actul. Am mers 17 kilometri prin pădure, pe lângă armata rivală.

Iar după aceea cu ce aţi reuşit să ajungeţi acasă?
Cu trenul. Acum, că stau să mă gândesc, se pare că ăsta este laitmotivul vieţii mele. Aproape fiecare poveste pe care o am trebuie să includă un mijloc de transport. Revenind la acea noapte, mie încă mi se pare că a fost desprinsă dintr-un film de acţiune. Am ajuns la marfarul cu pricina. Avea ataşate, în loc de 40 de vagoane, 100. Mecanicul mi-a zis că va fi, la un moment dat, o pantă într-un tunel şi că nu e tocmai sigur că o va putea urca. <Dacă se aprinde lumina asta roşie în cabină, luăm foc. Cea mai bună soluţie este să sari din tren>, m-a sfătuit liniştit omul. Mi-am zis că asta mi-e soarta, să nu mor în război şi să mor ca fraierul, într-un marfar. Normal că s-a aprins lumina aia roşie. Am sărit, ce era să fac? Am luat-o la pas, am zis că o să găsesc eu la un moment dat o altă soluţie de a mă duce acasă. Pe loc nu puteam să stau, mi-era încă frică. S-a întors marfarul după mine vreo 15 kilometri, nu arsese. 14 ore am făcut până acasă. Când m-au văzut ai mei în uşă, în loc să mă ia în braţe, m-au băgat panicaţi în casă. Nu credeau că am fost lăsat să plec, erau siguri că am fugit din unitate.

În timpul conflictelor armate, Arnautovic s-a ocupat şi cu pregătirea localnicilor pentru război:

“N-aveam timp de lecţii prea sofisticate. Într-un sat, unul a zis că se pricepe, i-am dat un grenadier, dar l-a orientat spre spate şi şi-a bombardat propria casă. I-a făcut o gaură în perete: «Mamă, ce-o fi înăuntru», a zis!”.  :))

Asadar, tineretea lui Dado nu a fost deloc usoara, ci plina de primejdii care putea avea urmari triste , dar macar in tinerete, Dado a fost „ca o pisca cu mai multe vieti”.

Fabuloasa viata lui Dado Arnautovic va continua ! Vor urma povesti de viata, povesti de sport, povesti in care „sarbul” nostru a iesit aproape intotdeauna invingator.

Un gând despre “Fabuloasa viata lui Dado Arnautovic – partea I

  1. Pingback: BASCHET PRAHOVA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s