Justin Tăicuțu, singurul ploieştean de la “Bulut Hoops 3×3 Camp”

Cvadruplul campion mondial la baschet 3×3 și dublu câștigător al circuitului mondial FIBA 3×3, sârbul Dușan Domovic Bulut a susținut în București un camp de baschet dedicat copiilor și tinerilor până în 18 ani.

“Bulut Hoops 3×3 Camp” face parte din proiectul “Din stradă, la Jocurile Olimpice”, finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.instaredebine.ro).

Evenimentul organizat de A.C.S. Sport Promotion a avut loc între 7 și 11 septembrie 2018, în parcarea centrului comercial Kaufland București Vitan, unde 150 de copii au învățat diverse elemente ale jocului de baschet în general și caracteristici ale baschetului 3×3 în special.

Printre cei 150 participanti la Camp s-a numarat si ploiesteanul Justin Tăicuțu, fost component al echipelor de juniori si seniori a C.S.M. Ploiesti si participant in circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball.

„In primul rand pot spune ca a fost una din cele mai frumoase experiente ale mele. Am avut ocazia sa il intalnesc si sa ma antrenez alaturi de numarul unu mondial in baschetul 3×3, am cunoscut tineri de varsta mea, antrenori atat romani cat si sarbi cu care am lucrat excelent.justin taicutuLa camp-ul a fost organizat excelent din toate punctele de vedere am avut norocul sa fie vremea frumoasa si sa lucram afara. Antrenamentele aveau loc dimineata si seara, cate o ora pentru fiecare categorie. Am parcurs toate elementele importante baschetului 3×3 indemanare, pase, shoot etc.

justin taicutu2Am avut ocazia sa invatam chiar de la Dusan Bulut una din miscarile lui care l au consacrat,, Shammgod”. De obicei eram impartiti in 2 grupe, fiecare grupa avand cate 2-3 antrenori romani si unul sarb.

Antrenorii sarbi au fost de nota 10, intelegeai din prima explicatiile, iar daca greseai venea la tine si iti explica.

Au fost 3 zile de antrenament frumoase, o experienta unica, am cunoscut oameni de la care am avut ocazia sa invat multe lucruri bune.

justin taicutu3Dupa cele 3 zile de antrenament am fost impartiti in 6 echipe pentru a concura la turneul de 3×3. Am fost selectat de Ghita Balmus in echipa sa si i-am avut coechipieri pe Victor Bogdan (care face parte din nationala Romaniei de 3×3 si a fost desemnat MVP Europe Cup 3×3 U18) si de Ana Niculescu. Echipa noastra a terminat pe locul 2.

Chiar mi-a parut rau sa vad ca nu a mai fost nimeni din Ploiești la acest Camp si de aceea imi doresc ca in anii viitori sa vad cati mai multi Ploieșteni acolo.

Campul a fost structurat pe diverse „ateliere” specifice în primele trei zile, urmând ca ultimele două zile să fie dedicate unui turneu de baschet 3×3, unde copii vor pune în aplicare cele învățate.” ne-a declarat Justin Taicutu in exclusivitate.  

Toți cei 150 de copii participanți la camp, alături de alte sute de copii practicanți sau pasionați ai baschetului 3×3, au ocazia azi si maine, să urmărească antrenamentele oficiale ale echipelor participante la FIBA 3×3 Europe Cup – Campionatul European de Baschet 3×3, care se va disputa în zilele de 14-16 septembrie la Circul Metropolitan din București.

Au avut loc si sesiune de poze și autografe cu jucătorii, astfel încât toți cei prezenți să aibă o experiență de neuitat în cadrul unui eveniment de anvergură mondială.

#ÎNSTAREDEBINE este un program de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totala de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România pe parcursul anului 2018. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societații Civile (FDSC).

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor culturale, sportive și a activităților de promovare a unui stil de viață sănătos.

Sursa: 3la3.ro

Reclame

Programul echipelor ploiestene in Faza I CN U16 – Masculin, editia 2018 – 2019

csm ploiesti.jpgsevlarCampionatul National U16-Masculin
Grupa 4
C.S.M. PLOIESTI
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI
CSS Unirea Iasi
CSM 2007 – LPS Focsani
CSS nr.4 Bucuresti
ACS Dan Dacian Bucuresti
CSS Sfantu Gheorghe


Turneul 1 – 29-30-09.2018

Etapa 1
C.S.M. PLOIESTI CSM 2007 – LPS Focsani
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI CSS Unirea Iasi
CSS nr.4 Bucuresti – –
ACS Dan Dacian Bucuresti – CSS Sfantu Gheorghe

Etapa 2
CSS Unirea IasiC.S.M. PLOIESTI
CSM 2007 – LPS FocsaniA.C.S. SEVLAR PLOIESTI
CSS Sfantu Gheorghe – CSS nr.4 Bucuresti
– – ACS Dan Dacian Bucuresti

Etapa 3
C.S.M. PLOIESTI A.C.S. SEVLAR PLOIESTI
CSS Unirea Iasi – CSM 2007 – LPS Focsani
CSS nr.4 Bucuresti – ACS Dan Dacian Bucuresti
CSS Sfantu Gheorghe – –


Turneul 2 – 13-14.10.2018

Etapa 4
C.S.M. PLOIESTI ACS Dan Dacian Bucuresti
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI CSS nr.4 Bucuresti
CSS Unirea Iasi – –
CSM 2007 – LPS Focsani – CSS Sfantu Gheorghe

Etapa 5
CSS nr.4 BucurestiC.S.M. PLOIESTI
ACS Dan Dacian BucurestiA.C.S. SEVLAR PLOIESTI
CSS Sfantu Gheorghe – CSS Unirea Iasi
– – CSM 2007 – LPS Focsani


Turneul 3 – 27-28.10.2018

Etapa 6
C.S.M. PLOIESTI  – –
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI CSS Sfantu Gheorghe
CSS nr.4 Bucuresti – CSM 2007 – LPS Focsani
ACS Dan Dacian Bucuresti – CSS Unirea Iasi

Etapa 7
CSS Sfantu GheorgheC.S.M. PLOIESTI
– – A.C.S. SEVLAR PLOIESTI
CSM 2007 – LPS Focsani – CSS Unirea Iasi
CSS nr.4 Bucuresti – CSM 2007 – LPS Focsani


Turneul 4 – 10-11.11.2018

Etapa 8
CSM 2007 – LPS FocsaniC.S.M. PLOIESTI
CSS Unirea IasiA.C.S. SEVLAR PLOIESTI
– – CSS nr.4 Bucuresti
CSS Sfantu Gheorghe – ACS Dan Dacian Bucuresti

Etapa 9
C.S.M. PLOIESTI CSS Unirea Iasi
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI CSM 2007 – LPS Focsani
CSS nr.4 Bucuresti – CSS Sfantu Gheorghe
ACS Dan Dacian Bucuresti – –

Etapa 10
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI C.S.M. PLOIESTI
CSM 2007 – LPS Focsani – CSS Unirea Iasi
ACS Dan Dacian Bucuresti – CSS nr.4 Bucuresti
– – CSS Sfantu Gheorghe


Turneul 5 – 24-25.11.2018

Etapa 11
ACS Dan Dacian BucurestiC.S.M. PLOIESTI
CSS nr.4 BucurestiA.C.S. SEVLAR PLOIESTI
– – CSS Unirea Iasi
CSS Sfantu Gheorghe – CSM 2007 – LPS Focsani

Etapa 12
C.S.M. PLOIESTICSS nr.4 Bucuresti
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI ACS Dan Dacian Bucuresti
CSS Unirea Iasi – CSS Sfantu Gheorghe
CSM 2007 – LPS Focsani – –


Turneul 6 – 08-09.12.2018

Etapa 13
– – C.S.M. PLOIESTI
CSS Sfantu GheorgheA.C.S. SEVLAR PLOIESTI
CSM 2007 – LPS Focsani-  CSS nr.4 Bucuresti
CSS Unirea Iasi – ACS Dan Dacian Bucuresti

Etapa 14
C.S.M. PLOIESTICSS Sfantu Gheorghe
A.C.S. SEVLAR PLOIESTI – –
CSS Unirea Iasi- CSM 2007 – LPS Focsani
CSM 2007 – LPS Focsani- CSS nr.4 Bucuresti


BAFTA ECHIPELOR NOASTRE SI CAT MAI MULTE MECIURI FRUMOASE, INDIFERENT DE REZULTATE ! HAI PLOIESTIUL !

Ploiestenii, campioni la baby si vicecampioni la mini la Raiffeisen Bank Constanta Streetplay !

constanta 2Rahova’s Finest, la masculin si Ukraine 1, la feminin sunt marile câștigătoare ale Raiffeisen Bank Constanta Streetplay, ultimul turneu al verii, dar primul din noul sezon al circuitului național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball.

Evenimentul s-a desfasurat intr-un décor de vacanta, pe plaja din Mamaia, cele două terenuri instalate fiind pline aproape non-stop. Și în afara competiției pasionații de baschet s-au bucurat de cele mai bune condiții de joc, la standarde FIBA 3×3, puse la dispoziție de organizatori.

Băieții din Rahova au bifat a cincea victorie în acest an în turneele din circuitul Sport Arena Streetball și au încasat cecul în valoare de 4500 de lei, după ce au trecut în finală de Autohtonii, scor 20-17.

În competiția feminină la categoria Open, pentru al doilea turneu consecutiv, victoria a aparținut naționalei de sub 18 ani a Ucrainei, care a învins în finală Agro Squad cu scorul de 21-11.

La Constanța a fost desemnat și primul participant la Bulut Hoops 3×3 Camp, primul camp de baschet 3×3 organizat vreodată în România care va avea loc în perioada 7-11 septembrie la Kaufland Vitan București. Victor Bogdan, component al naționalei U18 de 3×3 a României a câștigat concursul de îndemânare și a primit un voucher de participare la camp-ul care face parte din proiectul “Din stradă, la Jocurile Olimpice”, finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România și implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (www.instaredebine.ro).

Ploiestenii au fost „la inaltime” la Raiffeisen Bank Constanta Streetplay.

constanta streetball kingsSTREETBALL KINGS (Rasoga David, Diaconescu Federico si Patrick Dumitru, foto mai sus) au castigat trofeul la categoria Baby („sub10 ani”) Mixt cu 4 victorii din 4 meciuri.

In faza grupelor, ploiestenii au trecut in faza grupelor de Babyleii (5-2), Baby Gladiatorii (8-0), in timp ce in semifinale au dispus de Babyleoaice (11-1), iar in finala din nou de Babyleii (11-5).

La Mini („sub 12 ani”) masculin, baietii nostri de la WARRIORS (Codruț Dinu,Rareș Movileanu,Robert Patraru si Andrei Velcea ) au reusit sa obtina 3 victorii (10-3 cu Lakers 3×3 si 8-5 cu Mamba in grupe, 8-1 cu Dragonii Rosii in semifinale, dar au pierdut finala intr-un meci spectaculos (6-8 cu Minileii)

La categoria „Open masculin”, ploiestenii de la Serpii de Mare (Costin Gabriel Boboc, Andrei Minescu, Andrei Cazan, Mihai Theodor Tomescu) s-au oprit in grupe dupa o victorie si doua infrangeri.

Baietii de la Oha (Teo Barbuceanu\ploiestean\, Catalin Milos, Elias Popa, Takacs-Sixt Marios-au oprit si ei tot in grupe.

La „sub 18 ani masculin”, Ciao Bambini (Justin Taicutu /ploiestean/, Alexandru Marin, Nicodim Mihnea, Stefan Gribinic)  au fost eliminati in optimi de bucurestenii de la „Dau HD vezi 3D”  cu scorul de 14 – 16.

Toți jucătorii care au participa la Raiffeisen Bank Constanta Streetplay au acumulat puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking.

Baschetul 3×3 este sport inclus anul trecut în programul Jocurilor Olimpice ce va debuta la ediția Tokyo 2020.

FELICITARI COPII SI BAFTA MAI DEPARTE !

Echipele ploieștene de juniori s-au înscris la Campionatele Naționale de Baschet, editia 2018-2019

Basketball_through_hoop

Echipele care au dorit sa participe in Campionatele Nationale de Juniori masculin si feminin editia 2018 – 2019, au depus cereri de inscriere incepand din data de 01.08.2016 pana la data de 15.08.2018, inscrieri care s-au tinut cont de regulamentele federatiei cu referire la inscriere, retragere din campionat, amenzi etc.

Astfel, BASCHET PRAHOVA va prezinta echipele ploiestene care vor concura la Campionatele Nationale de Juniori masculin si feminin editia 2018 – 2019 (conform listei publicata de Federatia Romana de Baschet) :

UNDER 13 MASCULIN (55 echipe) C.S.U. Ploiesti , ABC Lynx Ploiesti
UNDER 13 FEMININ (26 echipe) – C.S.M. Ploiesti


UNDER 14 MASCULIN (32 echipe) – C.S.S. Ploiesti
UNDER 14 FEMININ (16 echipe) – C.S.M. Ploiesti


UNDER 15 MASCULIN (32 echipe) – C.S.S. Ploiesti, ABC T- Pack Ploiesti
UNDER 15 FEMININ (16 echipe) – nici o echipa din Ploiesti


UNDER 16 MASCULIN (30 echipe) – C.S.M. Ploiesti, A.C.S. Sevlar Ploiesti
UNDER 16 FEMININ (15 echipe) – nici o echipa din Ploiesti


UNDER 18 MASCULIN (30 echipe) – C.S.U. Ploiesti, A.C.S. Sevlar Ploiesti, ABC T- Pack Ploiesti
UNDER 18 FEMININ (16 echipe) – nici o echipa din Ploiesti


UNDER 20 MASCULIN (8 echipe) – A.C.S. Sevlar Ploiesti
UNDER 20 FEMININ (4 echipe) – C.S.S. Ploiesti

Intr-un oras in care autoritatile locale (primar + consiliu local) sunt impotriva sportului (de masa sau de performanta), echipele ploiestene de juniori au reusit sa se inscrie in noua editie a Campionatului National, editia 2018 – 2019.

A.C.S. Sevlar este clubul din Ploiesti care a inscris cele mai multe echipe. La categoria „sub 13 ani”, gruparea patronata de Sebastian Nicolov va beneficia de „sora mai micaABC Lynx, in timp ce la grupele „sub 16 ani”, „sub 18 ani” prin grupele proprii. Ca si surpriza, A.C.S. Sevlar s-a inscris si la categoria „sub 20 ani”, fiind singurul club din oras care va participa la aceasta categorie.

La sfarsitul sezonului trecut, Clubul Sportiv Universitar Ploiesti isi propusese sa continue povestea echipei de seniori si in editia 2018-2019 a Ligii Nationale de Baschet Masculin (organizata sub un nou format), acest obiectiv nu s-a finalizat fericit. Desi mai multe echipe, printre care si C.S.U. Ploiesti, au trimis mail-uri catre federali exprimandu-si tristetea ca nu vor reusi sa acopere multitudinea de taxe impuse de catre Federatia Romana de Baschet, oamenii din B-dul Basarabiei nu s-au „induplecat”. Astfel, gruparea manageriata de Roxana Micu si Ionut Urzeala se vor baza in sezonul viitor pe grupele de performanta „sub 13 ani” masculin si „sub 18 ani” masculin.

Nici Clubul Sportiv Municipal Ploiesti, ORGANIZAT SUB AUTORITATEA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIESTI, nu a reusit sa se inscrie in Liga Nationala de Baschet Masculin, motivele fiind diverse, in principal financiare, dar nu numai …

Hai sa spunem clar … autoritatile locale NU au dorit a se face vreun efort pentru ca ploiestenii sa poata urmari baschet de calitate la seniori si in sezonul urmator. „Municipalii”, sub conducerea fostului arbitru de fotbal, Cristian Nica, vor alinia doar grupe de juniori sau junioare (care probabil vor fi finantate intr-o mica sau mare masura de catre parinti ) astfel : „sub 13 ani” feminin, „sub 14 ani” feminin si „sub 16 ani” masculin.

Gruparea pregatita de Vasile Tace, ABC T Pack Ploiesti a inscris doua grupe de performanta. Dupa ce anul trecut au debutat la „sub 18 ani” masculin, Lupii T Pack vor continua si in sezonul viitor la aceeasi categorie de varsta. La aceasta se adauga si o grupa la o categorie de varsta reinfintata de federatie, „sub 15 ani masculin”.

Tot la Under 15 masculin vom avea inca o echipa a orasului Ploiesti si anume C.S.S. Ploiesti, pregatita de Ionut Ivan.

In sezonul viitor, la „sub 20 ani” feminin, Ploiestiul va fi reprezentat in premiera de fetele de la C.S.S. Ploiesti, antrenate de Loredana Munteanu si Corina Savu.

BAFTA SPORTIVILOR NOSTRI SI CAT MAI MULTE MECIURI FRUMOASE, INDIFERENT DE REZULTATE ! HAI PLOIESTIUL !

Prezență numeroasă a ploieștenilor la Superbet Ploiești Streetball (28-29 Iulie)

ploiesti streetballCircuitul național Sport Arena Streetball va continua in acest weekend cu un alt duel 3×3 City Challenge, Timișoara vs. Ploiești în 28-29 iulie.


În perioada 28-29 iulie, AFI Ploiesti găzduiește un eveniment dedicat sportului urban. Cei mai buni jucători de baschet trei la trei sunt așteptați să își reunească forțele în cadrul evenimentului Superbet Ploiești Streetball, turneu ce face parte din circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2018.

Înscrierile pentru turneu au fost gratuite și s-au facut pe site-ul oficial al competiției 3la3.ro în limita a 50 de echipe înscrise, cumulat pe toate categoriile. Fiecare echipă poate fi alcătuită din minimum trei și maximum patru jucători.

Turneul este inclus în calendarul FIBA 3×3 și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, începând cu cei mai mici baschetbaliști de la categoriile Baby (sub 10 ani) și Mini (sub 12 ani), apoi sub 14 ani, sub 18 ani, și plus 35 de ani.

Toți jucătorii care vor participa la Superbet Ploiești Streetball vor acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking. Punctele acumulate de jucătorii români se vor contabiliza, de asemenea, și pentru stabilirea poziției României în clasamentul pe națiuni.

Baschetul 3×3 este sport inclus anul trecut în programul Jocurilor Olimpice ce va debuta la ediția Tokyo 2020.

Și vizitatorii centrului comercial vor avea parte de distracție pe parcursul celor două zile de eveniment. AFI Ploiesti împreună cu Sport Arena Streetball vor organiza mai multe concursuri cu premii pentru spectatorii meciurilor de baschet.

Evenimentul Superbet Ploiești Streetball este organizat de AFI Ploiesti în parteneriat cu Sport Arena Streetball și este susținut de Superbet, Nike, sport-loft.com, Kiss FM, Horizon, Ideal Board Games și Pegas.

Partenerii locali ai evenimentului sunt: Cora, Artsani, World Class și Orange.

Baschetul trei la trei a fost inclus în anul 2017 pe lista disciplinelor olimpice și se va juca în premieră la ediția Tokyo 2020 a Jocurilor Olimpice. România are în palmares un titlu european la masculin, cucerit în anul 2014 și medalii de argint la feminin, performanță obținută în 2016. România se află în Top 10 mondial în clasamentul pe națiuni FIBA 3×3. (sursa: Asociatia Judeteana de Baschet Prahova)


PLOIESTENI LA Superbet Ploiești Streetball

Baby U10 Mixt:
CEI TREI FANTASTICI: Duracell24, Octav30, Tudor53
GLADIATORII: DanDusescu, Cristian, EneLucaPlayer, MateiDavid1

Sub 18 ani masculin
BION TOUR: Alex Lica, Alexandru Roberto Ghita, Andrei Tudorache, Gabi Petrescu
CIAO BAMBINA: Justin Taicutu, Badea Giovani, Cosmin Patrascu, Robert Serban
DARK SIDE: Mihai Eremia, Alexandru Mosulet, Mihai Florin Nicolae, Tiberiu State
STREET SIDE CAMPINA: Cheresi Ionut, Marcel Diaconescu, Marcel-Cosmin Dinu, Ghizdavat Leonard (toti din Campina)
THE BAIETII: Alex Secuianu, Gabriel Olteanu, Mihnea Buligescu, Rares Panainte
TRAGACI SI KOMPANIA: Dragos Iliescu, Mihnea Popescu, Ionut Neagu, Stefan Spatarescu
BRICKLAYERS: Rares Lungu, Alex Brebeanu, Darius Andrei Popa, Tiberiu Cojocaru
LASATINE SA CASTIGAM: Bodo Ionescu, Alex Vasile, Dragos Simion, Constantin Denis

Open Masculin
CS CUZA SPORT BRAILA: Andrei Damian, Adrian Movileanu, Andrei Capusan, Ciprian Telinoiu
CSM PLOIESTI: Horia Scarlatescu, Alin Carabulea, Antonio Craciun, Calin Dumitru, Rares Panainte
CAKE BITS: Vladut Georgescu, Constantin Dan, Alexandru Gologan, Vlad Andrei
CSU PLOIESTI:  Ionut Savu, Alecu Bogdan, Ciprian Cernat, Mircea Stefan Ianuli


VREMEA LA PLOIESTI :

Sâmbătă, 28 iulie: Max: 28˚C — Min: 19˚C
Ziua: Furtuni cu fulgere în formare după-amiază

Maxima zilei: 28°C

Vânt VSV şi variabil

Șanse de ploaie 60%

Cantitate precip.: 3 l/m²

Noaptea: Parţial înnorat

Minima nopții: 20°C

Vânt NNV şi variabil

Șanse de precipitații: 20%

Cantitate precip.: zero

chancetstorms nt_partlycloudy
Duminică, 29 iulie: Max: 28˚C — Min: 21˚C
Ziua: Furtuni cu fulgere în formare după-amiază

Maxima zilei: 28°C

Vânt NE şi variabil

Șanse de ploaie 80%

Cantitate precip.: 6 l/m²

Noaptea: Averse mai târziu, noaptea

Minima nopții: 20°C

Vânt N şi variabil

Șanse de ploaie 50%

Cantitate precip.: 1 l/m²

chancetstorms nt_chancerain

Mai multe detalii Superbet Ploiesti Streetball – program, alte echipe – apasa aici

Ploieștenii de la CSM Ploiești furnizează o mare surpriză la Superbet Piatra Neamț Streetball !

piatra.jpgLeii, la masculin este marea câștigătoare ale Superbet Piatra Neamt Streetball, turneu care a facut parte din duelul de saptamana trecuta 3×3 City Challenge, circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball. Evenimentul a fost găzduit pe doua terenuri in parcarea Shopping City Piatra Neamt.

Ploiestenii de la CSM Ploiesti (Horia Scarlatescu, Vlad Dragomir, Calin Dumitru, Antonio Craciun) au creat o surpriza imensa la Superbet Piatra Neamț Streetball.

Una dintre marile favorite la castigarea trofeului, Rapid București a parasit competiția în faza grupelor după înfrângeri cu US of Moldova și CSM Ploiești. Finalul meciului cu echipa noastra a fost unul incadescent, prahovenii impunandu-se în prelungiri, cu un coș de două puncte.

Dupa doua victorii in prima faza, baietii nostrii nu au reusit sa invinga in sferturi o alta echipa puternica (devenita ulterior castigatoarea competitiei), Leii Bucuresti (Bogdan Amariucai, Stefan Barloveanu, Cornel Cioacata, Radu Virna) si s-au recunoscut invinsi cu scorul de 21 – 15.

In finala, Leii Bucuresti a trecut în finală de echipa US of Moldovascor 20 – 18 si a cstigat premiul în valoare de 4500 de lei.

Toți jucătorii care au participa la Superbet Piatra Neamt Streetball au acumulat puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking.

Baschetul 3×3 este sport inclus anul trecut în programul Jocurilor Olimpice ce va debuta la ediția Tokyo 2020.


SCM Craiova, la masculin si CSM Satu Mare, la feminin sunt marile câștigătoare ale Superbet Ramnicu Valcea Streetball, turneu care a facut parte din duelul de saptamana trecuta 3×3 City Challenge, circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball. Evenimentul a fost găzduit pe doua terenuri in parcarea Shopping City Ramnicu Valcea.

În competiția feminină, CSM Satu Mare cu Alexandra Uluiu, Andreea Olah si Andreea Lazar s-au impus in fata echipei Phoenix Constanța, campioana la Raiffeisen Bank Băneasa Streetball.

La băieți, SCM Craiova ( Mihai Gavrila, Basti Ionescu- fosti jucatori ai CSM Ploiesti in 2016, Silviu Dumitru, Iulian Corneanu) a furnizat o mare surpriza, invingand in finala pe marii favoriti ai competitiei, sarbii de la Džakovi 3×3, campionii circuitului Sport Arena Streetball din 2017.

Ploiestiul a fost reprezentat de Adrian Movileanu, care alaturi de Andrei Capusan, Eduard Urda si Ciprian Telinoiu in team-ul CS Cuza Sport Braila, au fost eliminati in optimile competitiei.

Toți jucătorii care au participa la Superbet Ramnicu Valcea Streetball au acumulat puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking.

Baschetul 3×3 este sport inclus anul trecut în programul Jocurilor Olimpice ce va debuta la ediția Tokyo 2020.

FELICITARI PENTRU EFORTUL DEPUS SI BAFTA MAI DEPARTE !  


Circuitul național Sport Arena Streetball va continua in acest weekend cu un alt duel  3×3 City Challenge, Timișoara vs. Ploiești în 28-29 iulie.


SUPERBET PLOIESTI STREETBALL

În perioada 28-29 iulie, AFI Ploiesti găzduiește un eveniment dedicat sportului urban. Cei mai buni jucători de baschet trei la trei sunt așteptați să își reunească forțele în cadrul evenimentului Superbet Ploiești Streetball, turneu ce face parte din circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2018.

Înscrierile pentru turneu sunt gratuite și se vor face pe site-ul oficial al competiției 3la3.ro începând de luni, 23 iulie, ora 15.00, până miercuri 25 iulie, ora 23.00 sau în limita a 50 de echipe înscrise, cumulat pe toate categoriile. Fiecare echipă poate fi alcătuită din minimum trei și maximum patru jucători.

Turneul este inclus în calendarul FIBA 3×3 și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, începând cu cei mai mici baschetbaliști de la categoriile Baby (sub 10 ani) și Mini (sub 12 ani), apoi sub 14 ani, sub 18 ani, și plus 35 de ani.

Toți jucătorii care vor participa la Superbet Ploiești Streetball vor acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3×3 World Ranking. Punctele acumulate de jucătorii români se vor contabiliza, de asemenea, și pentru stabilirea poziției României în clasamentul pe națiuni.

Și vizitatorii centrului comercial vor avea parte de distracție pe parcursul celor două zile de eveniment. AFI Ploiesti împreună cu Sport Arena Streetball vor organiza mai multe concursuri cu premii pentru spectatorii meciurilor de baschet.

Evenimentul Superbet Ploiești Streetball este organizat de AFI Ploiesti în parteneriat cu Sport Arena Streetball și este susținut de Superbet, Nike, sport-loft.com, Kiss FM, Horizon, Ideal Board Games și Pegas.

Partenerii locali ai evenimentului sunt: Cora, Artsani, World Class și Orange.

Baschetul trei la trei a fost inclus în anul 2017 pe lista disciplinelor olimpice și se va juca în premieră la ediția Tokyo 2020 a Jocurilor Olimpice. România are în palmares un titlu european la masculin, cucerit în anul 2014 și medalii de argint la feminin, performanță obținută în 2016. România se află în Top 10 mondial în clasamentul pe națiuni FIBA 3×3. (sursa: Asociatia Judeteana de Baschet Prahova)

Alo! Federatia romana de baschet? … telefonul suna ocupat…

5„Federatia Romana de Baschet anunta ca in data de 25 iulie este programata sa se desfasoare la sediul FRB, din B.dul. Basarabia, nr. 39, sector 2, Bucuresti, tragerea la sorti pentru Liga Nationala de Baschet si Cupa Romaniei, sezonul 2018-2019.

In acest sens, reprezentantii structurilor sportive inscrise in competitiile nationale de seniori sunt invitati sa participe in sala de conferinte Mihai Nedeff de la etajul 1 din sediul FRB la tragerea la sorti care se va desfasura dupa cum urmeaza:

–   Ora 11:00 – tragere la sorti LNBM si Cupa Romaniei, masculin
–   Ora 12:00 – tragere la sorti LNBF si Cupa Romaniei, feminin „

In afara acestui anunt sec, Federatia Romana de Baschet NU ofera detalii privind numele echipelor care s-au inscris pana acum atat la masculin cat si la feminin (taxele sunt exagerate pentru calitatea serviciilor oferite de federatie si cluburile din tara se confrunta cu probleme financiare foarte mari) .

Suntem obligati sa presupunem ca toate echipele propuse pentru viitoarea editie a Ligii Nationale de Baschet Masculin si Feminin au reusit sa acopere toate taxele si s-au inscris. Sunt multe surse care ne spun ca sunt probleme, dar in lipsa informatiilor  de la sursa oficiala….


Taxa inscriere: LNB si CR, masculin si feminin: 1.000 euro (Masculin); 800 euro (Feminin); echipele din grupa C vor plati in plus 1.000 de euro pentru inregistrarea video; termen de plata a taxei de inscriere 10 iulie 2018.
– Taxa participare in LNB si CR, conform hotararii AG din 2013: Transa 1 (Masculin): 5.500 euro; Transa 1 (Feminin): 4.050 euro. Echipele masculine care nu au participat in LNBM, sezonul 2017-2018, nu au drepturi TV, asa ca vor mai avea de platit in plus 1.000 euro pentru inregistrarea video a jocurilor, contract FRB, deci transa 1 pentru aceste echipe va fi de 6.500 euro

– Taxa garantie:
Masculin: 10.000 euro pentru echipele din grupele A si B; 5.000 euro pentru echipele din grupa C;
Feminin:  10.000 euro pentru grupa A; 5.000 euro pentru grupa B (C);

Taxa jucator strain / Taxa transfer:
Masculin: 1.500 euro (pentru straini); 550 lei (pentru romani);
Feminin: 750 euro (pentru straini); 550 lei (pentru romance);

– Taxa varsta:
Masculin: 1.000 euro pentru orice jucator roman sau strain de peste 35 ani;
Feminin: 500 euro pentru orice jucatoare romanca sau straina de peste 35 ani;

– Taxa formare juniori (platita in fiecare an cluburilor formatoare, prin FRB, pentru fiecare jucator nascut 2000 sau mai tanar, pana la varsta de 25 de ani): 2.000 de euro pe an de jucator in grupa A; 1.500 de euro pe an de jucator pentru cei din grupa B; 750 de euro pe an de jucator pentru cei din grupa C. Sunt aceleasi sume la Masculin si Feminin. FRB va directiona banii catre cluburile formatoare conform unei proceduri stabilite de CC Antrenori, retinand un comision de 10%. Jucatorul tanar primeste drept de joc numai dupa achitarea taxei de formare.


Inscrierea in LNB si CR, masculin si feminin:

  • drept de inscriere – toate cluburile care au participat in LNB si Liga 1, masculin, in sezonul 2017-2018, precum si alte cluburi afiliate la FRB care indeplinesc conditiile de eligibilitate.
  • Cluburile afiliate provizoriu se pot inscrie si vor fi repartizate in grupa C, dar nu vor avea dreptul sa acceada in grupa 1-8 de play-off.
  • Un club poate inscrie o singura echipa in LNB.
  • Echipele care se inscriu in LNB au obligatia sa participe si in Cupa Romaniei.

Sistemul competitional:
– echipele sunt repartizate in 3 grupe de cate 8 echipe, in functie de locul ocupat in LNBM si Liga 1, sezonul 2017-2018 :

Grupa valorică A ( primele 8 echipe din LNBM): U-BT Cluj Napoca, C.S.U. Sibiu, C.S.M. C.S.U. Oradea, C.S.M. Steaua Eximbank București, BC Timișoara, BCM U FC Pitești, S.C.M. U Craiova, Phoenix Galați.
Grupa valorică B (echipele clasate pe locurile 9-11 din LNBM si locurile 1-5 din Liga 1): B.C. Timba Timișoara, Politehnica Iași, Dinamo-Știința București (daca vor fuziona), C.S. Cuza Sport Brăila, C.N. Aurel Vlaicu București, ABC Athletic Constanța, C.S.M. PLOIESTI, C.S.O. Voluntari.
Grupa valorică C (restul echipelor din Liga 1): C.S.M. Sighetu Marmației, C.S.M. Mediaș, Rapid București, A.C.S. Tg. Jiu, C.S.U. PLOIESTI, C.S.U. Brașov, C.S. Agronomia București

faza 1: se joaca in grupe, dupa sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur, 14 jocuri si se face clasamentul;
faza 2: se formeaza 4 grupe de cate 6 echipe, astfel:
grupa “rosie” – locurile 1-6 din grupa A;
grupa “galbena” – locurile 7-8 din grupa A + locurile 1-3 din grupa B + locul 1 din grupa C;

grupa “albastra” – locurile 4-8 din grupa B + locul 2 din grupa C;
grupa “verde” – locurile 3-8 din grupa C;
– se joaca din nou in grupe, dupa sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur, 10 jocuri si se face clasamentul;

faza 3:

  • echipele din grupa ”rosie” plus primele 2 echipe din grupa “galbena” vor forma o noua grupa de 8 echipe, care va juca in sistem play-off;
  • celelalte echipe vor forma alte grupe de cate 8 echipe si vor juca meciuri pentru stabilirea clasamentului final;
  • In play-off 1-8: se vor juca 3 tururi (sistem 3/5; etapa dubla cu o zi pauza); locurile 5-8 vor juca tururi de 2/3 jocuri.

– Calendar competitional:
LNB Masculin si Feminin: va incepe in data de 06 octombrie si se termina in data de 15 iunie (Masculin) si respectiv 21 mai (Feminin);
Cupa Romaniei, Masculin si Feminin: va incepe in 26-29 septembrie, cu Turul 1, iar Final 4 va avea loc in perioada 30-31 martie (Feminin), si respectiv 24-25 aprilie (Masculin).


Daca se vor rezolva, pana la urma, problemele financiare, vechi de ani de zile, cu care vechea, actuala si viitoarea administrație a Clubului Sportiv Municipal Ploiesti se confruntă, echipa de baschet seniori ar putea evolua in a doua grupa valorica a noului format al Ligii Nationale de Baschet Masculin.

Cu siguranță, baschetul trebuie să rămână „la loc de cinste” în cadrul Clubului Sportiv Municipal și, într-un fel sau altul, cu obiective îndrăznețe sau, după caz, „de pluton”, activitatea echipei de seniori să continue, deopotrivă, în Liga Națională „3×3” și în întrecerea „5×5″.

Vestile dinspre clubul municipal in ceea ce priveste baschetul intarzie sa apara, astfel ca trebuie doar sa presupunem ca autoritatile locale vor intelege ca sectia de baschet a clubului „nu are voie” sa dispara si ca, atat la masculin cat si la feminin.